Boris

O duminică obişnuită…

Duminică, 7 Februarie 2010

Când m-am trezit de dimineaţă şi am văzut ce zăpada este afară am zis că nu e adevărat. Nu am mai avut aşa iarnă în Bucureşti de când eram mic. Şi a nins de 4 ori deja şi la fel de grav de fiecare data. Şi acum mai şi viscoleşte rău de tot.

M-am trezit pe la 11, la 11:30 zic să cobor să dau şi eu zăpada să mă pot duce la sală, dar după 10 minute de dat la zăpada nu mi-a mai trebuit nimic. Obosit mort sunt. Am făcut locul de parcare şi aleea până la ieşire în stradă.

Când m-am trezit de dimineaţă şi am văzut ce zăpada este afară am zis că nu e adevărat. Nu am mai avut aşa iarnă în Bucureşti de când eram mic. Şi a nins de 4 ori deja şi la fel de grav de fiecare data. Şi acum mai şi viscoleşte rău de tot. M-am trezit pe la 11, la 11:30 zic să cobor să dau şi eu zăpada să mă pot duce la sală, dar după 10 minute de dat la zăpada nu mi-a mai trebuit nimic. Obosit mort sunt. Am făcut locul de parcare şi aleea până la ieşire în stradă.

A venit iarnaaa

Marţi, 15 Decembrie 2009

In sfarsit. Frumos pentru unii, naspa pentru altii in special pentru soferi. Astazi se pare ca autoritatile nu au fost luate prin surprindere de iarna pentru ca era plin de utilaje. Cel putin prin zona prin care am circulat eu. Dar din pacate nu au putut interveni ca a fost un trafic infernal.

In aceasta dupa-amiaza, am stat 2 ore in trafic in zona Pipera. Pentru cei care cunosc zona, de la Scoala Americana pana in Tei. Sa vedem maine daca se mai incumeta asa multi sa mearga cu masina la munca :) . Sunt sigur ca tot atatia vom fii si maine si iar ne vom bloca :) . De abia astept.

La voi cum a fost prima zi de iarna adevarata? Sau nu a nins in orasul vostru? Imi cer scuze prietenilor mei carora nu le-am mai citit blogurile dar nu am mai avut deloc timp de internet.

Prima ninsoare…

Vineri, 30 Octombrie 2009

Astazi, nu in toate zonele dar in zona unde lucrez eu la km 102 pe autostrada Pitesti a nins vreme de 2 ore. A fost un frig de iti inghetau oasele, 1 grad imi indica in masina termometrul. Dar dupa ce s-a oprit nu vreti sa va ganditi ce mocirlaie s-a facut pe jos, de am ajuns ca un porc acasa :) . Am inteles ca si la munte ar fii nins... de abia astept sa schiez. Un an am tot asteptat iarna asta.

A venit iarna…

Miercuri, 14 Octombrie 2009

... si din nou ne-a luat pe nepregatite. Acum cred si eu autoritatile, ca nimeni nu se astepta sa ninga in octombrie. Din ce am vazut pe la tv a nins in nord (Maramures) si pe valea prahovei pe la Busteni, Azuga unde au fost -2 grade astazi. In Bucuresti au fost 9-10 grade si acum o saptamana 27. Ce diferenta doamne. Ce se intampla cu clima asta?